Recomandari OMS – Introducerea solidelor

Creșterea treptată a consistenței și varietății alimentelor pe măsură ce copilul devine mai mare, adaptând hrana solidă la cerințele și abilitățile copilului.

Consistența cea mai potrivită pentru alimentele copilului depinde de vârstă și de evoluția neuromusculară. Începând cu 6 luni, un copil poate mânca alimente pasate, zdrobite sau semi-solide. În jurul vârstei de 8 luni, majoritatea copiilor pot mânca finger-food (bucăţele sau bastonaşe ce le pot ţine în mână). La 12 luni, majoritatea copiilor pot consuma aceleași tipuri de alimente ca cele consumate de restul familiei. Cu toate acestea, cei mici au nevoie de alimente bogate în nutrienți și ar trebui evitate alimentele care pot provoca sufocarea, cum ar fi arahidele întregi, morcovii cruzi.

Piureul trebuie să fie suficient de gros, astfel încât să rămână pe o lingură și să nu se scurgă. În general, alimentele care sunt mai groase sau mai solide sunt mai dense și mai nutritive decât alimentele subțiri, apoase sau moi. Există dovezi privind o fereastră critică pentru introducerea alimentelor solide: în cazul în care acestea sunt îintroduse după vârsta de 10 luni, aceast lucru poate crește riscul apariției dificultăților de alimentație mai târziu. Deși poate părea mai uşor esă continuaţi hrănirea copilului cu alimente semi-solide,piure, pentru o dezvoltare optimă a copilului este important să modificaţi treptat consistenţa alimentelor pe măsura ce copilul creşte.

Creșterea numărului de mese solide pe măsură ce copilul creşte

Pe măsură ce creşte și are nevoie de o cantitate totală mai mare de alimente în fiecare zi, alimentele trebuie împărțite într-un număr mai mare de mese.

Numărul meselor pe care copilul are nevoie într-o zi depinde de:

1. câtă energie are nevoie copilul pentru a acoperi deficiența energetică.
2. cantitatea pe care un copil o poate mânca la o masă. Aceasta depinde de capacitatea sau mărimea stomacului copilului, care este, de obicei, 30 ml pe kg din greutatea corporală a copilului. Un copil care cântărește 8 kg va avea o capacitate de stomac de 240 ml, aproximativ o ceașcă mare și nu va așteptati să mănânce mai mult de atât la o masă.
3. densitatea energetică a alimentelor oferite. Densitatea energetică a alimentelor solide ar trebui să fie mai mare decât laptele matern, adică cel puțin 0,8 kcal pe gram. Dacă densitatea energetică a alimentelor este mai mică, este nevoie de un volum mai mare de alimente pentru a umple golul, care poate fi necesar să fie împărțit în mai multe mese.
Un copil alăptat în vârstă de 6-8 luni are nevoie de 2-3 mese pe zi, iar un copil alăptat de 9-23 luni are nevoie de 3-4 mese pe zi. În funcție de apetitul copilului, pot fi oferite 1-2 gustări hrănitoare. Gustările sunt definite ca alimentele consumate între mese, sunt convenabile și ușor de pregătit. Tranziția de la 2 la 3 mese și de la mese mai mici la mai mari se întâmplă treptat între aceste vârste, în funcție de apetitul copilului și de modul în care acesta se dezvoltă. Dacă un copil mănâncă prea puține mese, atunci el nu va primi suficiente alimente pentru a acoperi nevoile energetice. Dacă un copil mănâncă prea multe mese, el poate primi mai puțin lapte matern sau acest lucru chiar poate opri alăptarea cu totul.
Hrăniți o varietate de alimente bogate în nutrienți pentru a vă asigura că toate necesitățile nutritive sunt îndeplinite
Alimentele solide trebuie să furnizeze suficientă energie, proteine și micronutrienți pentru a acoperi cerințele energetice și nutritive ale copilului, astfel încât, împreună cu laptele matern, să răspundă tuturor nevoilor sale.

Câteva dintre semnele că bebelușul dvs. poate fi gata pentru solide. El va putea:

1. sa stea pe podea timp de aproximativ zece minute fără sprijin
2. să îşi folosească degetul arătător și degetul mare pentru a ridica jucăriile de dentitie și a le băga în gură
3. înghite o bucată de mâncare moale, cum ar fi o banană coaptă, fără a o împinge afara din gură cu limba
În acest stadiu probabil va fi mai înfometat decât de obicei. Dacă ați încercat deja să îl alăptați mai frecvent și încă nu pare să fie mulțumit, poate fi gata să înceapă adăugarea altor alimente în dieta sa. Bebelușii doresc, de asemenea, să sugă mai mult pentru că nu se simt bine sau trec printr-o creștere, deci asigurați-vă că stiţi cauza mai întâi.
Mamele uneori se întreabă dacă bebelușii lor sunt pregătiți pentru solide în jur de patru luni, din cauza modului în care se comportă bebelușii lor. Patru luni este momentul în care mulți copii încep să devină mai interesați de lumea din jurul lor. Ați observat că bebelușul dvs. vă urmărește foarte atent în timp ce mâncați? Se preface că mestecă? Acest comportament arată modul în care copiii învață și practic este și unul dintre semnele că vor fi în curând pregătiți să mănânce alimente de masă. Cel mai indicat este însă sa așteptați pana copilul poate sta în fund nesusţinut și acest lucru se întâmpla în jurul varstei de 6 luni, când și din punct de vedere digesiv este pregătit pentru începerea diversificării.
Nu e nici o graba. Nimic magic nu se întâmplă exact în minutul / oră / zi a celei de-a șasea luni de naștere. Un întrerupător nu se oprește brusc și face laptele mamei brusc inadecvat! De fapt, unii copii nu au nici un interes în a accepta alimente solide decât mult mai târziu, uneori până când nu vor avea vârsta de aproximativ un an. Atâta timp cât bebelușul este fericit și sănătos, câștigând în greutate , el se descurcă bine!

 

text preluat, adaptat si tradus din publicatia OMS: http://www.who.int/nutrition/publications/guiding_principles_compfeeding_breastfed.pdf