Când copiii învață să se hrănească singuri, pot fi dezorientați, pot crea dezordine în jurul lor, se pot juca cu mâncarea, dar este o etapă foarte importantă în viața lor.
În primul rând, copiii învață să mănânce singuri, încep să devină independenţi, este o abilitate pe care o dezvoltă în primii doi ani de viaţă şi care le oferă încredere în ei, ajutându-i să se desprindă de părinţi.
În al doilea rând, această etapă implică o mulțime de senzații. Vor strânge mâncarea în mană, o vor duce către gură, vor ţine linguriţa în mână. Ar putea părea o activitate dezordonată dar este una dintre modalităţile prin care copilul dezvoltă abilități motorii fine.
În al treilea rând, aceasta este o modalitate prin care copilul va învăța mai multe despre gustul, textura, mirosul și temperatura alimentelor.
La ce să ne așteptam când copiii învață să se hrănească singuri?
Odată ce introduceți alimente solide, copilul ar putea prezenta intenţia de a se hrăni singur. De exemplu, s-ar putea să înceapă să se întindă spre linguriţă sau să încerce să-şi ia singur alimente de pe farfurie. Este normal ca cel mic să vrea să se hrănească singur și este minunat să încurajaţi acest interes al său, deși este adesea dezordonat și uneori poate fi frustrant pentru o mamă. Fiți răbdătoare, copilul va ajunge acolo în cele din urmă!
Începeţi cu alimente pe care să le poată ţină în mână cu uşurinţă în mână.
Feliile de fructe sau legume preparate termic sunt cea mai bună variantă pentru a-i ajuta să mănânce singuri, fiind preparate moi și mici, ușor de luat de bebeluș de pe tavă și care se pot mesteca uşor și cu gingiile. Dacă copilul își manifestă interesul de a se hrăni singur, puteți începe cu alimentele pe care le puteți pune în mâna copilului, o bucată mică de fruct moale (banană sau piersica coapta) sau legume moi, fierte (cartofi, broccoli sau dovleac).
O altă modalitate bună de a începe este prin a pune câteva bucăţi de mancare la îndemâna copilului în timp ce în paralel îl hrăniți cu linguriţa. Puteți adăuga mai multe bucaţi din fructele pe care le-aţi pus în piure și în timp ce îl hrăniți cu linguriţa, îl lăsați sa exploreze bucățile de fructe. Puteți face asta zilnic, la fiecare masă de fructe sau legume.
De asemenea, o alta metodă este aceea de a-i oferi și celui mic o linguriţă. Este o idee bună să lasaţi copilul să folosească o linguriță de la o vârstă mică. De obicei, bebelușii vă vor arăta când vor să înceapă, atingând în mod constant lingurița. Chiar dacă o vor face cu stângăcie și majoritatea mâncării va ajunge pe jos, este doar un proces de învaţare. Cu rabdare, veţi ajunge la capătul lui.
Sfat : hrăniţi bebelușul cu o linguriţă în timp ce el ține o altă linguriţă în mână.
Supravegheați întotdeauna copilul atunci când învață să se hrănească singur. Asiguraţi-vă că stă în fund și este atent la masă (nu se joacă, nu aleargă). Unele alimente, de exemplu alimentele tari, cum ar fi morcovul sau marul crude, strugurii întregi, nucile, nu sunt recomandate din cauza faptului că prezinta risc mare de sufocare.
Cum să gestionaţi dezordinea și joaca cu mâncarea
Aruncatul alimentelor pe jos, pe haine și joaca cu alimentele sunt etape normale ale dezvoltării copilului, atunci când el învață să mănânce singur. Dacă găsiți mizeria stresantă, vă pot ajuta urmatoarele sfaturi:
– puneți o bavetă impermeabilă copilului și puneţi scaunul de masă pe gresie, departe de covoare, pereți ce ar putea fi murdăriţi. Puteți chiar să puneți o folie sub scaun.
– tăiați alimentele în bastonaşe, astfel încât să fie mai ușor să le ia de pe tavă și să le mănânce.
– desemnați un „bol magic” în care cel mic să pună mâncarea pe care nu o dorește.
Este normal ca bebelușul să arunce alimente pe podea. Când aruncă mâncarea pe jos, spuneți-i calm dar ferm: „nu arunca pe jos. pune în bolul acesta ce nu dorești să mănânci „. Pe măsură ce începe să se descurce mai bine și să mai crească puțin, îi puteți explica că trebuie să mănânce cât dorește, însă să nu o arunce pe jos.
Copilul învață să bea dintr-o ceașcă sau pahar
Oferiți copilului un pahar mic din plastic, care nu poate fi rupt, spart și care este ușor de apucat și ținut în mână.
Lăsați copilul să se joace mai întâi cu paharul gol, astfel încât să se obișnuiască cu modul în care se simte. Să învețe să îl țină gol în mână. Primele dăţi când îi oferiţi apă din el, umpleți paharul numai pe jumătate pentru a evita vărsatul apei.
Folosiţi și voi un pahar identic pentru a-i arăta copilul cum se face. Bebelușilor le place să-și copieze părinții.